Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) aduce în atenția autorităților publice un proiect de rezoluție realizat în urma dezbaterilor organizate cu reprezentanții românilor din afara granițelor, care au participat la evenimentele dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni, din perioada 25-28 mai 2023.

Desfășurate la București, în cadrul Festivalului ”Aici-Acolo” aflat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, aceste manifestări organizate de către DRP au reunit peste 400 de participanți din 34 de țări. Aceștia și-au exprimat opiniile și în privința principalelor teme de interes pentru românii din diaspora și din comunitățile istorice.

În urma acestor dezbateri, DRP a formulat un proiect de rezoluție, supus aprobării tuturor participanților, care cumulează o serie de propuneri transmise de-a lungul timpului și în cadrul întâlnirilor periodice cu reprezentanții mediului asociativ.

”Ziua Românilor de Pretutindeni nu a fost doar un moment de sărbătoare și o plăcută revedere cu românii din afara granițelor. A fost un bun și un oportun prilej să ascultăm din nou. Iar ceea ce ne-au spus românii am cuprins într-o rezoluție pe care am trimis-o tuturor miniștrilor, membrilor Parlamentului și altor instituții ale statului român care au datoria de a fi aproape de ei. Efortul de a sprjini comunitățile din afara granițelor trebuie să fie unul comun, instituțional, transpartinic. Vorbim de sprijnirea educației în limba română, de asistență pentru bisericile românești de peste hotare, de acces facil la serviciile consulare sau de a organiza școli în limba română în afara granițelor. De asemenea, există o mare dorință a românilor din diaspora și comunitățile istorice de a fi reprezentați de către un minister al românilor de pretutindeni. Toate sunt cereri legitime, pe care, pas cu pas, trebuie să le transpunem în realitate”, a subliniat Gheorghe Cârciu, secretar de stat DRP.

Această rezoluție a fost înaintată de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni instituțiilor cu competențe în problematica românilor de peste hotare, în vederea acordării sprijinului necesar și atingerii dezideratelor comunităților românești. Principalele cerințe ale românilor, cuprinse în rezoluție, vizează modificarea statutului Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) și transformarea sa într-un minister, susținerea cadrelor didactice care predau limba română sau în limba română în diaspora și comunitățile istorice, acces facil la serviciile consulare, precum și alte cerințe legitime.

Textul integral al rezoluției este disponibil aici:Rezoluție_Ziua Românilor_de_Pretutindeni_2023

Sursa Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Articolul precedentVizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 16-19 iunie 2023
Articolul următorPrima zi a vizitei de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord