Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a condus, în perioada 24 noiembrie – 5 decembrie 2023, delegația Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), participând la evenimentele de celebrare a Zilei Naționale a României din cinci țări europene, alături de comunitățile de români de pretutindeni.
În prima parte a delegației, Secretarul de stat Gheorghe Cârciu a fost alături de comunitatea românească greco-catolică din Paris la Sfânta Liturghie oficiată de episcopul auxiliar de Blaj, Cristian Crișan, și de părintele Mihai Marina, în prezența Arhiepiscopului de Paris, Monseigneur Laurent Ulrich, în Biserica Misiunii Greco-Catolice din Paris.
„Am găsit aici povești încărcate de credință și dedicare față de prezervarea istoriei și limbii române. Un loc în care credința s-a împletit cu compasiunea și sprijinul reciproc”, a transmis demnitarul DRP.
În acest an, Parohia Greco-Catolică „Sfântul Gheorghe” din Paris sărbătorește 70 de ani de activitate în promovarea identității noastre spirituale, culturale și lingvistice.
În continuarea prezenței la Paris, secretarul de stat Gheorghe Cârciu a participat la evenimentul organizat de Ambasada României din Republica Franceză pentru celebrarea Zilei Naționale a României, la Palatul Behague.
„Românilor noștri de pretutindeni le doresc numai bine, multă determinare și reușite peste tot acolo unde trăiesc și muncesc.”, a transmis secretarul de stat în încheierea discursului adresat celor prezenți la eveniment.
Alături de E.S. Ioana Bivolaru, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Franța, consulul general al României la Paris, Ecaterina-Maria Constantinescu, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la Paris și un număr impresionant de români stabiliți în acest stat, secretarul de stat a admirat proiecția derulată pe acordurile muzicii lui Enescu, care a evidențiat strânsa legătură dintre cele două națiuni.
Totodată, la eveniment au fost prezenți unii dintre marii campioni ai sportului olimpic românesc, într-o prefață a Jocurilor Olimpice de anul viitor. În anul 2024, Ambasada României în Republica Franceză va fi, pentru o lună, Casa Olimpică a României la Jocurilor Olimpice Paris 2024.
Echipa Comitetului Olimpic și Sportiv Român a fost condusă la Paris de președintele Mihai Covaliu și secretarul general George Boroi, alături de Elisabeta Lipă, președinte al Agenției Naționale pentru Sport.
Aflat la Viena, la recepția organizată de Ambasada României în Republica Austria, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni s-a referit, în mesajul său, la vocația europeană a românilor, la poziția importantă pe care o ocupă comunitatea românească din Austria şi la modul în care se implică Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în sprijinirea acesteia: „Cu toții iubim România, cu toții suntem mândri de țara noastră și sunt sigur că eforturile de a face ca ea să fie respectată, așa cum trebuie, vor fi răsplătite.”
Alături de E.S. Emil Hurezeanu, Ambasadorul României în Austria, reprezentanți ai autorităților centrale şi locale, ai Parlamentului și instituțiilor statului austriac, ai corpului diplomatic acreditat la Viena, ai mediului de afaceri, cultural și artistic, precum şi ai bisericilor și comunităților românești din Austria, reprezentanții DRP au participat la celebrarea Zilei Naționale a României alături de reprezentanții comunității românești de aici, precum și la programul artistic „Remember Enescu”, organizat de Institutul Cultural Român de la Viena și Ambasada României în Republica Austria, menit să încurajeze educația prin muzică și promovarea la nivel european a culturii românești. Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai cunoscuți violoniști contemporani, și pianista Sînziana Mihăilă au susținut concertul excepțional de la Viena.
Ziua Națională a României a fost sărbătorită și în comunitatea românească din Milano, unde secretarul de stat Gheorghe Cârciu a participat, în data de 1 decembrie 2023, la Sfânta Liturghie și slujba „Te deum”, săvârșite de PS Părinte Episcop Siluan în Basilica „Sfântul Ambrozie” din Milano.
„Le urez, încă o dată, La mulți ani, românilor de pretutindeni! Ne-am rugat astăzi în Bazilica Sfântul Ambrozie din Milano, pentru credinciosul popor român, de 1 decembrie, ziua noastră! Mulțumiri Preasfințitului Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, pentru binecuvântata slujbă ținută, și autorităților italiene, care ne-au invitat să folosim acest loc sfânt pentru marea noastră sărbătoare!”, a transmis demnitarul DRP.
În Italia, reprezentanții Departamentului pentru Românii de Pretutindeni au luat parte la cea de a V-a ediție a Festivalului Internațional de colinde și cântece patriotice, care a reunit sute de români în localitatea Castel Gandolfo de lângă Roma, eveniment organizat de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei.
„Împreună cu sute de români și tineri am fost martorii unui eveniment care a arătat o dată în plus dovada unității și identității naționale ce îi caracterizează pe concetățenii noștri care trăiesc în Peninsulă”, a declarat secretarul de stat al DRP.
Pe scena Centrului Mariapoli, în cadrul acestui festival-concurs, 12 grupuri corale din diaspora au încântat audiența cu măiestria lor interpretativă. La eveniment au participat PS Părinte Episcop Siluan, ES Gabriela Dancău, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al României în Republica Italiană, ES Anatolie Urecheanu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Republica Italiană și reprezentanți ai Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun.
Programul DRP a continuat în Spania cu participarea pe 3 decembrie la evenimentele dedicate celebrării Zilei Naționale a României, marcată printr-un festival care s-a desfășurat la Torrejon de Ardoz, Madrid. În cuvântul adresat miilor de participanți, oficialul român a declarat „Nimic nu este mai frumos decât atunci când românii sunt împreună, 1 decembrie are o semnificație deosebită – înfăptuirea Marii Uniri”.
În data de 4 decembrie 2023, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a participat, alături de E.S. Laura Popescu, Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, la recepția organizată de Ambasada României la Londra, pentru a celebra Ziua Națională a României.
Oficialul DRP a subliniat, prin discursul său, importanța comunității de români din Marea Britanie, a doua ca mărime din acest stat, și implicarea Departamentului în susținerea acesteia prin programe și proiecte dedicate românilor de pretutindeni.
„Sărbătorim Ziua Națională cu cinste și cu mândrie. Vă mulțumesc tuturor pentru ceea ce faceți pentru România. Țara noastră se bucură de sprijinul românilor din afara granițelor.
Vă suntem alături și vă încurajez să depuneți în continuare proiecte care să fie finanțate de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, astfel încât să păstrăm tot ceea ce este românesc: tradițiile, obiceiurile, limba, istoria, cultura” – fragment din discursul secretarului de stat.
La evenimentul organizat la sediul Organizației Maritime Internaționale, din partea autorităților britanice a participat ministrul de stat Nusrat Ghani, oficial al Departamentului de Afaceri și Comerț și al Cabinet Office, care a transmis sprijinul statului britanic pentru consolidarea relației bilaterale dintre cele două state.
Recepția organizată de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a reunit un număr considerabil de reprezentanți ai autorităților locale britanice, ai corpului diplomatic acreditat la Londra, reprezentanți ai mediului de afaceri, academic și cultural, ai bisericilor, precum și membri ai comunității de români din capitala Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Sursa Departamentul pentru Românii de Pretutindeni