Constantin Brâncuși
Sursă: magazine.artland.com

Constantin Brâncuși, cel mai cunoscut sculptor român s-a născut la Hobița, pe data de 19 februarie 1876.

Născut într-o familie de țărani și forțat de la o vârstă fragedă la cele mai umile meserii, și-a cultivat dragostea pentru artă începând cu prelucrarea lemnului atât de prețioasă pentru consătenii săi. A reușit să finalizeze studii artistice la Academia de Artă din București, iar la vârsta de 28 de ani a decis să plece la Paris. La 2.000 de km distanță de casă Brâncuși, un personaj solitar și destul de timid s-a manifestat în artă și a devenit cunoscut pentru simplitatea și rafinatețea operelor sale.

Coloana infinitului
Sursă foto: Pinterest

Orașul artei, așa cum era cunoscut Parisul, plin de viață, cu personaje excentrice și dezinvolte, era paradisul în care Brâncuși putea să renunțe cu ușurință la sărăcia țării sale și să devină parte a celor mai faimoase curente artistice. Un simpatizant al curentului dadaist, nu a aderat în mod explicit la acesta; prieten al lui Duchamp și al lui Man Ray, niciodată în competiție cu colegii săi, observator atent al artei orientale și africane, a fost întâi profund influențat de Rodin și mai târziu, printr-o conversație răbdătoare și profundă cu materialele, a ajuns să-și contureze propriul stil artistic, de sinteză maximă, de strălucire maniacală, de concepte condensate în forme extrem de liniare, subtile și simbolice. Brâncuși a transplantat rodul și bogăția cunoștințelor sale într-un atelier din strada Montparnasse. Nu există o graniță între atelier și casă, la fel cum nu a existat graniță, în existența lui Brâncuși, între artă și viață.

Bird in Space
La Musa dormiente

Printre cele mai cunoscute opere ale marelui sculptor se numără: ”Coloana infinitului”(Târgu Jiu); ”Bird in Space” (The Guggenheim Museums and Foundation); ”Sărutul” (Muzeul de Arte din Craiova) sau ”La Musa dormiente”.

Artistul se stinge din viață la Paris, la 16 martie 1957.

Articolul precedentCum intampina italienii primavara
Articolul următorEveniment cultural: Dialoguri la masa tacerii