Școala Românească Haga, Regatul Țărilor de Jos, organizează evenimentul „Bucate tradiționale de Paște” la sfârșitul acestei săptămâni, la care toți românii din zonă sunt invitați să participe.
Paștele românesc este o sărbătoare plină de tradiții și obiceiuri transmise cu dragoste din generație în generație, precum pregătirea produselor tradiționale. Școala Românească Haga promovează tradițiile și obiceiurile românești și în acest fel, acesta va fi al treilea an în care se va organiza evenimentul pentru pregătirea bucatelor tradiționale pentru masa de Paște alături de românii din comunitatea din Haga și împrejurimi.
Astfel, produse precum cozonaci și ouă roșii, după rețete tradiționale, vor fi pregătite cu dragoste, transmițându-se noilor generații nu doar abilități practice, dar și informații despre tradițiile de acasă și bucuria de a fi împreună, în familie, într-o sărbătoare foarte importantă în cultura noastră națională.
- Data evenimentului: sâmbătă, 8 aprilie 2023, de la ora 10.30
- Locația evenimentului: Școala Românească Haga
- Informații suplimentare și înscrierea pentru participarea la eveniment: adresa de e-mail info@srhaga.com
- Pagină Facebook eveniment: Atelierul „Bucate tradiționale de Paște” | Facebook
Sursa Departamentul pentru Românii de Pretutindeni