Secretarul de stat Gheorghe Cârciu va efectua, în perioada 29 iunie- 2 iulie, o vizită de lucru în Republica Federală Germania.

Întâlnirile cu reprezentanții comunității românești se vor derula în orașele Füssen, München și Nürnberg.

„Continuăm dialogul cu românii din Germania și în perioada 29 iunie – 2 iulie!

Sunt proiecte frumoase pe care această comunitate mare le-a dezvoltat, dar mai multe pot fi făcute în parteneriat și cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. De asemenea, aflăm și despre problemele, nevoile, necazurile și grijile celor din această parte a Europei.

Acesta este rolul meu și al colegilor din DRP, să fim în mijlocul oamenilor din afara granițelor, să livrăm fapte și mai puține vorbe”, a declarat demnitarul DRP.

Sursa Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Articolul precedentRezultatele unei noi etape de evaluare a cererilor de finanțare transmise în cadrul Sesiunii de finanțare nerambursabilă 2023
Articolul următorStrategia Naţională pentru Românii de Pretutindeni 2023 – 2026 a intrat în linie dreaptă spre aprobare