Sâmbătă, 17.10.2020, Secretar de Stat din cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, domnul Ovidiu Burdușa, alături de doamna director general, Irina Neacsu și de domnul consilie Mihai Dohotar, în contextul vizitei de lucru pe care o efectuează în aceste zile în Republica Elenă, a vizitat noul sediu al Asociației Interculturale Româno-Elenă Dacia, în cadrul căreia funcționează Scoala de Limba Română, Cultură și Civilizație Dacia, proiect cofinanțat de către DRP. Demnitarul a vizitat sălile de curs, a discutat cu profesorii și elevii prezenți la ore și a oferit detalii despre noile proiecte care se vor iniția și derula în perioada următoare.
Ne bucurăm pentru vizită și mulțumim DRP-ului pentru sprijinul acordat proiectelor și activităților pe care Asociația Dacia le derulează și în special proiectului ”Școala de Limba Română Dacia, mai aproape de România!”, a declarat pentru ziarul nostru președintele Școlii Dacia.
Școala Dacia funcționează neîntrerupt din anul 2016 în locația din Atena pe strada Orfeos 77, Keramikos și începând cu luna ianuarie 2020, în ACHARNES, strada Filadelfias 217.
O noutate adusă proiectului nostru o reprezintă introducerea cursurilor online și anume “ȘCOALA DE LIMBA ROMÂNĂ DACIA-CURSURI ONLINE”.
Acest mod de lucru îl abordăm pentru sprijinirea copiilor români care locuiesc departe de cele două școli din Atena, însă doresc să își formeze sau să își îmbogățească cunoștințele de limba română, istorie și geografie a României.
În Grecia funcționează mai multe sucursale ale școlii Dacia, care se adresează unui public divers, și anume: Școala de Limba Română din Atena se adresează copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 3 și 20 de ani. Școala de Limba Română din Acharnes este deschisă pentru copii cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani. Școala de Limba Română Dacia-Cursuri Online, copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani.
În cadrul Școlii de Limba Română din Atena funcționează Ansamblul Folcloric Dacia, format din două grupe, una compusă din copii și tineri și cea de-a doua din femei.
De asemenea, oferta școlară este una bogată, bazată pe cursuri de limba română, cultură și civilizație, care se organizează pe grupe de preșcolari și clase, I-VI; curs de pregătire intensivă pentru atestatul de Limba Română B2, necesar înscrierii la orice facultate din România; cursuri de istorie și geografie a României; dansuri populare românești; dansuri populare grecești; canto și instrumente muzicale; arte și abilități practice; dezvoltare personală; meșteșuguri populare și cursuri de dicție;