Ziua Națională a Greciei sărbătorită de elevii români de la Școala Dacia

383

Sâmbătă, 24 octombrie 2020, elevii Școlii de Limba Română Dacia din Atena au marcat în avans Ziua de 28 octombrie, ZIUA NAȚIONALĂ A GRECIEI, ZIUA MARELUI ’’NU’’, potrivit paginii de Facebook a Asociației Interculturale Româno-Elenă DACIA.

Sursă foto: Pagina Facebook a Asociației Interculturale Româno-Elenă Dacia

În cadrul lecțiilor deschise de istorie, profesorii au prezentat elevilor importanța acestei sărbători naționale, s- au vizionat înregistrări, s-a desenat drapelul și s-a intonat Imnul Greciei.‘’Marele NU” este, ca şi 25 martie (Ziua Naţională a Greciei), una dintre cele mai importante sărbători naţionale ale grecilor. Este cunoscută şi sub denumirea de „Ziua demnităţii”.

Ziua Ohi (în limba greacă: Επέτειος του «’Οχι» – Aniversarea lui «Nu») este o sărbătoare națională în Grecia, Cipru și în toate comunitățile elene din diasporă, care comemorează atitudinea premierului grec Ioannis Metaxas (aflat la putere între 4 august 1936 – 29 ianuarie 1941), care a respins ultimatumul dat de dictatorul italian Benito Mussolini pe 28 octombrie 1940.

Sărbătoarea îi comemorează pe cei care au murit în timpul luptei anti-fasciste. Este ziua în care, în 1940, Mussolini i-a dat ultimatum premierului grec Ioannis Metaxas de a permite trecerea trupelor italiene prin Grecia; altfel avea de înfruntat războiul. Premierul grec a răspuns printr-un categoric Oxi (NU). La nici două ore, Grecia era atacată, intrând astfel în cel de-al Doilea Război Mondial. Abia în următorul an, în luna mai, poporul s-a eliberat. De atunci, toată Grecia sărbătoreste „Ziua demnităţii”, comemorand eroii căzuţi în lupta antifascistă. Marele NU este legat de răspunsul negativ pe care primul ministru elen Ioannis Metaxas l-a dat guvernului italian care solicita intrarea în Grecia şi ocuparea de poziţii strategice. Răspunsul primului ministru grec a rămas în istorie: „Deci acesta înseamnă război”. Imediat ce s-a dat publicităţii decretul mobilizării, toţi cei care erau apţi de luptă din satele şi oraşele Eladei s-au îndreptat către unităţile lor, iar reacţia tuturor faţă de invazia italiană a fost exprimată printr-un «NU» răspicat. În dimineaţa zilei de 28 octombrie s-a anunţat mobilizarea generală şi unităţile militare se îndreptau spre front. După acest moment, Grecia a intrat în cel De-al Doilea Război Mondial. Pe lângă italieni, grecii au fost nevoiţi să înfrunte şi ofensiva germană din 1941. Poporul şi armata elenă trebuiau să facă faţă unui alt adversar mai puternic: Germaniei lui Hitler care, înainte de a ataca Uniunea Sovietică, a considerat că este nevoie să cucerească Balcanii’’, potrivit Asociației Interculturale Româno-Elenă DACIA.

Articolul precedentOvidiu Burdușa în vizită de lucru la școala românească Dacia din Grecia
Articolul următorPomenirea moşilor de toamnă 2020 sau Sâmbăta Morţilor la Olbia, în Sardinia