Liviu Rebreanu s-a născut la data de 27 noiembrie 1885 în satul Târliușa din comitatul Sălnac Dăbâca, azi în județul Bistrița-Năsăud. A fost primul copil din cei 14 ai învățătorului Vasile Rebreanu (1863-1914). Mama se numea Ludovica, născută Diugan (1865-1945), a fost pasionată de teatru de când era școlăriță; a fost considerată „primă diletantă” pe scena Becleanului natal. Amândoi părinții au fost modelele pentru familia Herdelea din romanele „Ion”, „Răscoala” și „Gorila”.

       În anul 1889, familia învățătorului Vasile Herdelea s-a mutat în comuna Maieru de pe Valea Someșului.
       În toamna anului 1895 a început să învețe la „Gimnaziul grăniceresc” din Năsăud (două clase); în 1897 s-a transferat la „Liceul german” din Bistrița, unde a parcurs 3 clase.
       În anul 1898, în clasa a lV-a, a scris „înâia și ultima poezie”. Datorită fascinației pe care i-a produs-o o actriță tânără dintr-o trupă ambulantă ungurească, a scris un vodevil după modelul celui pe care tocmai îl vizionase. Peste ceva vreme când era la Budapesta, a încercat să repete același gen, dar fără succes…
       În anul 1899, familia sa s-a mutat în satul Prislop; în anul 1900 a început cursurile la „Școala Superioară de Honvezi” din Sopron (Ödenburg, în nord-vestul Ungariei, aproape de frontiera cu Austria). La finalul anului l i-a fost acordat calificativul „eminent”. Înclinația spre limbile străine-manifestată la Bistrița-a avut-o și acolo.
       În anul 1902, în urma unor abateri de la regulamentul școlii, pierde funcția de chestor…iar în anul 3 a rămas și fără distincția simplă, din pricina scăderii mediei la purtare…
       Începând cu anul 1903, a studiat la „Academia Militară de Apărare Regală Maghiară Ludoviceum” din Pesta, Regatul Ungariei. Deși simțea o mare atracție spre medicină a continuat studiile militare. În primul an a primit distincția de „eminent”.
       În anul 1906, a absolvit și a fost repartizat ca sublocotenent în armata austro-ungară la regimentul de honvezi regali din Gyula.
       Pe lângă activitățile militare, ofițerul Liviu Rebreanu a lucrat mult și în plan literar (lecturi și conspecte, precum și schițe pentru proiecte dramaturgice. În capitala Ungariei, dar și la Gyula a realizat 5 povestiri în limba maghiară care au făcut parte din ciclul „Szamárletra” („Scara măgarilor”, care erau de fapt niște satire la adresa vieții din cazarme; acest volum n-a fost publicat…
       Din pricina unor nereguli financiare a fost forțat să demisioneze din armata austro-ungară…Înainte de asta, scrisese „Arest la domiciliu”; în continuare s-a concentrat pe activitatea literară!
       În anul 1908, demisionat din armată, la 12 februarie s-a întors la Prislop; la 1noiembrie a debutat în presa românească la Sibiu în revista „Luceafărul” care era condusă de O.Goga și O.Tăslăuanu cu povestirea „Codrea” („Glasul inimii”). La 15 decembrie, a publicat tot acolo, nuvelele: „Ofilirea”, iar în 28 luna următoare (ianuarie 1909), „Răfuiala”; în acel an a fost funcționar la primăria Vărarea, azi Nepos. A participat la serbările oganizate de ASTRA Sibiu. A trecut peste munți și s-a stabilit în capitala București; acolo a participat la cenaclul lui Mihail Dragomirescu unde a prezentat nuvela „Proștii”.
       În anul 1910 în luna ianuarie, guvernul de la Budapesta a cerut guvernului de la București extrădarea jurnalistului Liviu Rebreanu, invocând convenția dintre cele două guverne. Colaborează la „Convorbiri critice”, iar împreună cu Mihail Sorbul a scos revista „Scena”, dedicată muzicii și teatrului. În luna februarie a fost arestat și încarcerat la închisoarea Văcărești. Liviu Rebreanu a făcut o întâmpinare printr-un memoriu către autoritățile române în luna mai, în care a arătat că motivul real al arestării, a fost publicistica pe care el a desfășurat-o pentru românii aflați de o parte și de alta a munților. Chiar în detenție, a reușit să finalizeze nuvela „Culcușul”.
       În anul 1911 a fost dedicat teatrului: a întocmit repertoriul la reclama publicitară, a tradus piese de teatru: „Hoții” de Schiller și „Ofițerul” de Franz Molnar; a pregătit revista bilunară „Teatrul”. În luna iunie a fost numit secretar literar la Teatrul Național din Craiova, care era condus de Emil Gârleanu. Curând a sosit acolo actrița Ștefana (Fanny) Rădulescu, viitoarea lui soție, care a debutat în „Rapsozii” de Victor Eftimiu. În acea perioadă a devenit membru al „Societății Scriitorilor Români”.
       La 16 iunie 1911, i s-a publicat tot la Sibiu, „Nevasta”; în 1912 la 15 ianuarie, apăsat de nevoi materiale, a început să scrie la revista „Ramuri” care-l avea director pe Constantin Șabu-Făgețel. La 19 ianuarie s-a căsătorit cu Fanny, adoptându-i și fiica Puia-Florica. La1 mai au plecat de la Craiova și s-au stabilit la București. Soția sa Fanny a fost angajată la Teatrul Național din București, în urma unei intervenții a lui Alexandru Brătescu-Voinești. Având rare colaborări la ziare și reviste, presat de lipsa banilor, părinții săi rămaș la Prislop îi cereau să-i ajute cu bani (chiar dacă tatăl său învățătorul Vasile Rebreanu lucra „cancelarist” la avocatul Tudor Moisil).
       După o „ședere” considerabilă la Văcărești, a fost extrădat și încarcerat la Gyula; acolo a scris „Golanii” și a tradus un volum „Lelki Kalaudok” („Aventuri spirituale”) din opera scriitorului maghiar Szini Gyula, un prieten cu care a realizat multe lucrări. Unele titluri au fost publicate și la București de „Universul literar” (în 1913); în același an, în 10 iulie după ce Regatul României a intrat în cel de-al Doilea Război Balcanic, s-a angajat ca reporter la „Adevărul”, dar la terminarea Războiului a fost concediat…
        „Almanahul Adevărului” i-a publicat în 1914, unele titluri. A realizat o schiță a romanului „Zestrea” (în închisoarea de la Gyula). La 16 august a fost eliberat și s-a angajat ca ajutor de notar la Măgura Ilvea, apoi la Nimigea. A fost anunțat de la București că piesa „Osânda” va fi pusă „în citire”, dar ulterior s-a respins….A fost încadrat la revista „Ordinea” de redactorul-șef Ștefan Antim (în romanul „Răscoala” îl găsim în personajul Antimon). În anul 1916 la 27 august, Regatul României a declarat Război Austro-Ungariei. Ca fost ofițer, a cerut înrolarea în Armata Română, dar nu i s-a aprobat…La 6 decembrie deoarece militarii germani au ocupat capitala București, Liviu Rebreanu s-a auto-izolat în casă și a continuat să scrie la romanul „Ion”.
       În anul 1916 la 30 septembrie, a fost rănit eroic pe frontul de la Predeal!
       În anul 1917 între 12-13  mai, fratele său Emil Rebreanu-ofițer în armata austroungară-a fost acuzat de dezertare și spionaj…a fost condamnat la moarte…(descrierea a făcut-o în romanul „Pădurea spânzuraților”.
       În anul 1918, în primăvară a fost arestat și supus unor anchete de către ocupanți, dar a reușit să fugă în luna mai (ajutat și de socialiști) și a ajuns în Moldova, stabilindu-se la Iași; în noiembrie a revenit la București.
       În 1919 a continuat să scrie la „Pădurea spânzuraților”, dar n-a finalizat…În vacanța de vară a călătorit împreună cu soția sa în Transilvania; s-a documentat cu mare atenție în legătură cu sfârșitul fratelui său Emil…
       În anul 1922 a reușit să încheie romanul „Pădurea spânzuraților” pentru care a primit „Marele Premiu al romanului” și medalia „Bene Merenti”.
       În anul 1924 a fost numit director la Teatrul Național din București, unde a stat doar 1 an, deoarece din însărcinarea prim-ministrului a lucrat la proiectele de organizare a „Direcției Educației Poporului”; a fost numit șef acolo în anul următor. Dar în anul 1930 la 19 noiembrie, dezamăgit de unele nereguli din registre a demisionat din conducere.
       A cumpărat o casă și o vie la Valea Mare lângă Pitești, unde a scris majoritatea cărților sale. Romanul său „Ciuleandra” a fost ecranizat, fiind primul film cu sonor în care se vorbea românește; premiera a fost la „Cinema Capitol” din București.
       În anul 1939, la 25 mai-la propunerea lui Mihail Sadoveanu-a fost ales membru al Academiei Române!
       În anul 1941, în primele zile din ianuarie a fost numit-din nou-director la Teatrul Național din București și director al cotidianului „Viața”.
       În anul 1942 în luna ianuarie, a participat la un turneu de conferințe despre cultura românească la Berlin, München, Stuttgart, Leipzig, Dresda, Gorlitz, Breslau și Viena. Cu ocazia constituirii societății culturale paneuropene a făcut o călătorie la Zagreb și Weimar în luna martie. A propus și insistat ca în acest organism să nu se facă politică deloc, ci numai literatură!
       În anul 1944, fiind foarte grav bolnav a efectuat un control radiologic (în luna ianuarie): opacitate suspectă la plămânul drept…La 7 iulie, Liviu Rebreanu a scris în jurnal: „Perspective puține de salvare dată fiind vârsta mea, chistul din plămânil drept, emfizemul vechi și bronșita cronică”. La 1 septembrie, la Valea Mare-Argeș, la 59 de ani Liviu Rebreanu s-a stins din viață…Peste câteva luni, a fost deshumat și reînhumat în Cimitiril Bellu din București…
       O altă zonă a societății românești, susține că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara zilei de 23 august 1944 într-o mașină alături de generalul Manolescu și Rică Georgescu, fiind împușcat de un soldat dintr-un baraj; acea rană i-a cauzat moartea…
♤ Și alte cărți scrise de Liviu Rebreanu:
♡ Volum de „Versuri” (1906);
♡ Proștii (1910);
♡ Volum de poezii „Departe” (1914);
♡ Volumul de poeme „Viața” (1916);
♡ Catastrofa (1921);
♡ Norocul (1921);
♡ Cuibul visurilor (1927);
♡ Cântecul lebedei (1927);
♡ Ițic Ștrul, dezertor (1932);
     Prof. filolog Ana Vasile
Articolul precedentCeas providențial