EMINESCU

Te văd scriind sub teiul tău din ceruri
Cum, altădat’ scriai aici, cu noi
De arșiță robită ori de geruri
Văd fruntea-ți aplecată peste foi.Și mâna ostenind peste cuvinte…
Cum vechiul grec îl deslușea-n nisip
Tu stărui, încă-n spuza lor fierbinte
Să desenezi al veșniciei chip.Să-ntemnițezi ‘n marmură lumina
Cu dalta penei tale mlădiind
Imbold dai mâinii să-și divulge vina
De-a scrie pradă vechiului tău jind.

De-acolo, barde, mâna tu, mi-o ‘ndrumă
Să cearnă – avar cerescul tău avut
Să-și sfarme – astfel cătușele de humă
(Captivă-i încă-n temnița de lut!)

SONETUL LIMBII ROMÂNE

Te-ai răspândit în mine: mireasmă dulce, nouă!
Sonetele-mi? Sunt șipuri, în care te păsterez!
(Am fulgerat cristale, în ele să te-așez,
Ca-n lacre de lumină!)…din temnițe de rouă,
Ce floare – tristă, rară – te nărui, deodată,
În slovele-mi smerite, prin care, -albastră-mi, sui
(Cum, fumul de tămâie-n cădelniți, din cățui?)
Sonetele-mi? Sunt schituri! Tu? Ruga-mi înălțată!
Ce-ndepărtată floare mi te-a trimis, anume,
De-mi luneci prin cleștaruri’nalt fumul și-ți răsfiri?
Strâng mirul tău, gust mierea acestei nemuriri,
Ce-o lași să-mi năpădească nevolnicele-mi hume…
Și alchimist de geniu, topind înalte-azururi
În fum de reci cristale, te-ntemnițez de-a pururi.

 

CÂND STĂRUI SĂ TE-NCÂNT

E atâta frumusețe în juru-mi, că nu știu
Cât pot – din ea – cuprinde – în strâmtele-mi cuvinte
Cerească ei lumina – cum, din potire sfinte –
S-o poți sorbi, din stihul, pe care-acum ți-l scriu!

ÎN JOCUL ACESTA

Menitu-ma-i Doamne, înaltelor căi,
Pe care-n lumină trec îngerii Tăi,
Ori, numai un joc e – ușor nelumesc
(Dar poate că-i jocul cel dumnezeesc)
În care eu, ce sunt? Nici, înger, nici om
O pasere numai, cu umbră de pom,
Cu aripe de humă, cu zborul amar
În jocul acesta înalt și bizar?

POETUL Alexandru Ghiță-Sașa, s-a născut la data de 2 ianuarie 1955, în comuna Lătești, Ialomița, din mamă sârboaică (Rujița Papin) și tată român(Ghiță Vasile), într-un bordei, pe care membrii familiei, considerați după ideologia vremii, dușmani ai poporului, – de altfel oameni harnici și cinstiți – îl ridicaseră în pustia Bărăganului, cu propriile mâini, după acea fatidică zi de Rusalii a anului 1951, când pe nepusă masă, fuseseră “ridicați” din casa4lor și deportați în Bărăganul arid (devenit peste patru ani și locul de naștere al poetului).4Odată cu încetarea restricțiilor impuse de către autoritățile vremii familiilor deportate și cu permisiunea de a se întoarce la casele lor, mama poetului, urmându-și soțul ajunge în București, unde își trăi viața până la sfârșit (ea va muri la vârstă de 76 de ani, în vreme ce sotul îi va supraviețui încă 10 ani, decedând la onorabila vârstă de 92 de ani).

Fire sensibilă și meditativă, încă din primii săi ani de școală, copilul de atunci – Alexandru Ghiță-Sașa – începe cu sfiosenie să pășească pe tărâmul magic al poeziei (și nu numai). Citește mult și cu aviditate, fascinat de marile nume ale literaturii române și universale. Mai târziu având șansa unor dascăli de excepție, atât la gimnaziu cât și la liceu (Liceul Emil Racoviță, liceu teoretic pe atunci) viitorul poet își adâncește lecturile și ca un autentic autodidact, face cunoștință cu personalităti din diverse domenii ale cunoașterii. Este atras de filosofie și istorie, psihologie, antropologie si în fine, haotic” devoră” tot ce-i cade în mâna cu puținii bani strânși. La un moment dat (poate că și din cauza nenumăratelor cărți de călătorie din biblioteca tatălui), dar mai ales, datorită lui Jules Verne, Daniel Defoe, E.A. Poe și Rubent Louis Stevenson, visează să devină marinar (vis evident, eșuat).

Deși înclinat către studii umaniste urmează studiile Școlii Tehnice Postliceale Iosif Rangheț după a cărei absolvire se angajează că tehnician, la Institutul de Studii și Proiectări Hidroenergetice București. În tot acest timp scrie fără să publice vreodată, frecventează diverse biblioteci și în sfârșit, în anul 1995, participă la sedintele cenaclului “Amurg Sentimental” unde i se oferă posibilitatea să-și facă intrarea în lume ca poet. Este o perioada bogată pentru poetul Alexandru Ghiță-Sașa, fiindcă în toți acești ani are prilejul să cunoască” pe viu”, dacă putem spume așa, “lumea bună a literaturii” noastre și nu numai, deasemenea și o mâna de prieteni adevărați de care îl va lega, nu numai pasiunea pentru poezie, ci, mai cu seamă o nevăzută și atâta de prețioasă mreajă de afinități, rodnice pentru niște inimi și minți îndrăgostite de ceea ce, generic numim, valori ale spiritului: frumusețe, sensibilitate, credință, puritate de lucruri tainice, făcând posibil fundamentul unei prietenii de o viață. În materie de colaborări a publicat în revistele Amurg Sentimental (București, Sud (Bolintin Vale) și Armonii Culturale. Este prezent în antologiile “Ostroavede lumină” 1997 și “Amnioscopii” 1999, tipărite de Editura Amurg Sentimental, București, antologia “Grupul de la Bolintin” 2018, editura Sud, Bolintin Vale.A publicat volumul de versuri “Sonete lângă somnul tău și…alte stihuri”, editura Sud, volum lansat în luna noiembrie 2019, la Gaudeamus București. Iată cum Alexandru Ghiță-Sașa, răspunde la întrebarea: “Dacă ai putea să-i ceri ceva poeziei, ce i-ai cere?” adresată de poetul Gabriel Dranea, într-o discuție despre poezie. Răspuns: “să se desfășoare în același mod sincer, sinceritatea, o calitate primordială, esențială, să nu se falsifice indiferent de registru, de haina pe care o îmbracă. Eu nu resping poezia modernă. Eu am fost îndrăgostit și sunt în continuare. Poate ai zice că este acolo o siguranță pe care mi-o dă poezia modernă a primelor decenii, până în, să zicem, anii ’90, atras de acele forme ale poeziei optzecistilor de la noi, ale poemelor moderne franceze, germane, pentru că acolo am simțit într-adevăr, acea schimbare este decisivă, este fundamentală și folositoare poeziei în întregul său. Mă simt în siguranță, nu pentru că timpul a validat aceste valori, Lorca, Unamuno etc, ci pentru că modernismul acela este modernismul meu.

Sinceritatea, o calitate primordială, esențială a poeziei lui Alexandru Ghiță-Sașa