Sărut Patrie, Pământul Tău!

65

Mă așez în genunchi și te sărut cu patimă, Pământ Sfânt al Țării mele! Îmi trag toată seva vieții mele din tine. Mă aplec cu smerenie în fața TA, îmi curg lacrimile pe obraji de bucurie și speranță. Mâinile mele se întind spre divinitatea pământului, îl ating delicat, văd umbra cum se așază liniștită pe moalele acesta de nedescris, mâinile mele firave care încearcă să mă lege de Pământ, de Patrie, de Istorie, de Strămoșii mei, de locurile care mă țin legate de ele! Mă întreb de multe ori de ce pământul strămoșesc m-a legat de el…

Mâinile mele caută Pământul, inima mea freamătă de Glasul Pământului, iar eu, umil trecător prin viață, mă aplec încet, cu bucurie și suferință, cu dragoste și înfocare în fața Pământului. Pământ Sfânt, românesc, lăsat cu limbă de moarte de tatăl meu. Cuvintele lui mă apasă până la lacrimi:

– Să nu uiți pământul tău! Eu ți-l las moștenire cu limbă de moarte. Pământul acesta este esența noastră. Bunicii tăi au fost la Război pentru el. Atâta timp cât tu nu uiți Pământul, eu, mama ta, bunicii tăi, toți vor trăi prin tine, prin sentimentele tale și… prin Pământ! Bunicii tăi au sărutat pământul când au venit din infernul războiului, au sărutat copiii, au sărutat mamele, soțiile, au dat ocol la casă, la păsări, la animale, au ieșit în curtea lor înfrigurați și obosiți, au căzut în genunchi și iar au sărutat Pământul! Eu ca părinte al tău, care am sărutat Pământul la îndemnul lor, al bătrânilor, îți las ție moștenire această mare avere… Valoarea ei e mai presus de orice, vei înțelege numai când vei sta și tu în genunchi, la rândul tău și vei săruta Pământul!

Cuvintele astea mă apasă, mă dor, mă încurajează, mă apasă glasul tatălui. Cuvinte spuse cu blândețe și lacrimi în ochi! Cu povești vechi pe care eu le păstrez în inimă.

Am sărutat Patrie, Pământul tău din fragedă pruncie. Am simțit gustul tău splendid, aroma ta de primăvară, căldura ta pe care o trimiți vara, am simțit lacrimile tale pe care le trimiți toamna peste noi, am văzut cum se așterne zăpada albă peste destinele noastre, am învățat totul cu pași mărunți. Copil fiind, am savurat gustul tău, pământul meu, am întins mâna mea micuță în pântecul tău, am luat o bucățică din tine și, cu naivitate copilărească am vrut să-ți simt gustul, am gustat… nu era ca mâncarea mamei, era amar, era negru, era grunjos, nu am putut să înghit, aș fi vrut să te mănânc, să te am doar pentru mine, pământ al țării mele, amar și dulce în același timp!

Nu am putut să te mănânc, să te înghit, să te am pentru mine totdeauna, dar rămân în genunchi și te sărut, pământul meu.

Se zice că din pământ ești făcut și în pământ te vei întoarce! Acum, mă întreb din ce fel de pământ? E clar că din Pământul Țării mele! Pământ sfânt, pământ pe care îl avem moștenire din veacuri vechi!

Mă așez pământul meu în genunchi, cu mâinile lipite de tine, cu ochii înlăcrimați, cu sufletul tremurând, mă așez și te sărut!

De ai ști tu, pământ al țării mele, să vorbești, de ai putea tu să spui dorurile tale, de ai putea! Ai putut în schimb să ne legi de tine, de plaiurile tale vechi și frumoase, de locurile tale vechi și noi în același timp. Ai avut grijă să îi găsești pe cei care pot transmite mai departe Glasul Pământului.

Halal de cei care au avut puterea să transmită generațiilor următoare frumusețea TA!

Pământ iubit al patriei mele! Dacă aveți puțin timp, voi cei care alergați mereu prin ale lumii trecătoare lucruri, vă rog din inimă, opriți-vă o clipă din alergat, găsiți un petec de pământ, îngenunchiați cu sufletul curat, puneți mâinile pe el, pe pământul țării voastre și încercați să vă aplecați, să puneți fruntea pe el și veți simți binecuvântarea lui, a pământului. Dacă vă aplecați mai mult, încercați să sărutați pământul vostru, pământul patriei! Veți înțelege atunci cât de profund este, veți vedea că vă leagă ceva de el, ceva minunat, ceva ce nu puteți descrie în cuvinte! O legătură simplă, frumoasă și sacră!

Sărut patrie pământul tău! Vă aștept și pe voi lângă mine, împreună să sărutăm pământul patriei, să fim împreună uniți într-o singură rugăciune – cea pentru tine, pământ sfânt al patriei mele!

Tot sufletul nostru se leagă de tine, de bucuriile sau tristețile pe care ni le dai, de florile care ne luminează diminețile, de recoltele care apar luminoase sub soarele verii, de porumbii sau viile care se arată falnice sub cerul toamnei, de lumina frumoasă a iernii care se așterne friguroasă peste noi!,

Tu, pământ iubit al patriei mele, câte povești ai să ne spui, câtă bucurie și suferință zace în pântecele tale! Eu am învățat să mă așez în genunchi, să te sărut și să-ți ascult durerile și bucuriile! Glasul tău, glasul pământului, mă însoțește pretutindeni, din fragedă pruncie! Fericiți cei care vor putea să asculte glasul pământului, căci aceștia vor avea întotdeauna lângă inima lor iubirea strămoșilor, dar și a urmașilor, a celor care au învățat de la ei să-și iubească pământul! Precum și eu am învățat de la cei care m-au iubit, de la părinți, bunici și prieteni, așa și eu am datoria să trimit mai departe această moștenire. Așadar, din străfundul inimii, vă rog să aveți grijă ca și urmașii voștri să aibă în inimă aceste cuvinte:

Sărut patrie, pământul tău! Sărut mâinile tatălui meu, sărut mâinile mamei mele, sărut toată originea mea zbuciumată, mă aplec cu smerenie și te sărut, pământ sfânt al Țării mele!

Rodica Felicia MATEI
Proiect finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Articolul precedentEroi ai Neamului Românesc
Articolul următorRămânem cu… amintirea!
Matei Rodica Felicia
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România filiala ”Pan M. Vizirescu” Olt