Între cei mai de seamă scriitori pe care i-a dat Vâlcea literaturii române se află și domnul Constantin Mateescu.

Prozatorul și eseistul român, Constantin Mateescu s-a născut pe 31 ianuarie 1929 în Râmnicu Vâlcea. Urmează Școala “Take Ionescu” și Liceul “Alexandru Lahovary” din orașul natal, iar din 1947 devine student al Facultăți de Medicină din București.

În anul 1949 renunță la studiile de medicină și se înscrie la Facultatea de Filosofie pe care o va absolvi în 1953. După finalizarea studiilor activează ca redactor la Institutul Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea și ca profesor la Școala Generală din comuna Nucet, precum și la Liceul Economic “Dumitru Moțoc” din București.

Constantin Mateescu debutează cu proză în paginile revistei “Flacăra”. În 1966 publică primul volum, o culegere de schițe și povestiri, intitulată “Rochia cu anemone”. A urmat apariția altor volume, formând o operă vastă, ce cuprinde aproape toate genurile literare. De- a lungul timpului, a publicat peste 40 de volume de povestiri, romane, jurnale, memorialistică, eseu, teatru și critică literară.

Orașului natal, Râmnicu Vâlcea, îi sunt dedicate mai multe scrieri, atât scrieri de ficțiune, cât și lucrări de evocare documentară: Memoria Râmnicului (1979), Râmnicul de odinioară (1993), Râmnicul, Râmnicul… (1994), Cartea Râmnicului (1999), Râmnicul uitat (2003). Pentru aceste volume a fost distins cu titlul de “Cetățean de onoare” al municipiului.

Despre scriitorul și omul de cultură, Constantin Mateescu, la 30 ianuarie 2019, în cotidianul ” Curierul de Vâlcea ”, domnul Ioan Barbu, scria… ”Ne-am întâlnit întâia dată în 1968 – și de atunci viața ne-a purtat prin ani și mai buni și mai răi. A fost și a rămas un om drept, prietenos, onest, nu s-a înclinat niciodată în fața autorităților, a scris o operă în fața căreia stă oricând cu fruntea sus. În toți acești ani a avut și o bogată activitate profesională: referent științific la Institutul de Istorie și Filosofie al Academiei Române (1950-1952), redactor la Institutul Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea (1954-l958), profesor la Nucet-Dâmbovița (1959-l961) si la Liceul „Dumitru Moțoc” din București (1961-1987).
A publicat proză scurtă, nuvele, romane, volume de critica literară (Memorial de lectură, 1972), de istorie literară, literatură pentru copii si tineret. Premiul Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (1970); Premiul Asociației Scriitorilor din Craiova (în 1980 și 1984).
Constantin Mateescu și-a construit o operă consistentă ce dă, încă de la prima lectură, impresia unei remarcabile armonii tematice si stilistice. Prozatorul de excepție, memorialistul, eseistul și istoricul literar cu o îndelungată activitate scriitoricească este un onorabil exponent al literaturii române, cărțile sale fiind scrise cu competență, interesante pentru cititorii de toate vârstele, cu care Vâlcea sa natală se mândrește, ca și cititorii din țară și de peste hotare.
„Constantin Mateescu – notează un confrate – scrie o proză armonioasă și discretă, cu numeroase reflecțiuni lirice, o proză de notație și de atmosferă, în care realismul reprezentării cadrelor sau situațiilor este fericit adâncit de abordarea analitică și nu rareori colorat de imixtiunile fantasticului.”
Cum spuneam mai înainte, Constantin Mateescu a publicat culegeri de proză scurtă, nuvele, romane, memorii etc., remarcându-se însă ca neîntrecut nuvelist contemporan. De altfel, cineva scria că, citez, „preferința sa pentru nuvelă este vizibilă și în romane, acestea fiind fie povestiri expandate, ca „Zborul de probă” (1968) sau „Toamna, păsările” (1975), ambele tratând situații de criză adolescentină, fie o serie de episoade închise într-un cadru, ca în cazul romanului „Autoportret cu bască” (1981), probabil cea mai ambițioasă scriere a lui Constantin Mateescu, roman a cărui miză este reconstituirea poveștii unei vieți, structurat după principiul „gig-saw puzzle.”
„Uriașul talent de povestitor al lui Constantin Mateescu este dovedit în nuvelele și romanele sale, dar și în cărțile sale nebeletristice: „Memoria Râmnicului”, „Drumurile lui Anton Pann”, „Pe urmele lui Nicolae Filimon” Volumul „Fumul bunicului” (1971) și romanul „O partidă de bile” (1973) se inspiră din lumea copilăriei, iar în 1970, îmi amintesc, cu „Avionul de Cluj” reputatul scriitor (în colaborare) elaborează un text dramatic. Alte cărți ale sale, cu autografe, aflate la loc de cinste în biblioteca mea: „Noaptea si ziua”, roman, 1970; „Walhalla”, nuvele. 1973; „Fantezie pentru o trompetă solo”, nuvele, 1976; „După-amiaza unui faun”, nuvele, 1978; „Câinele andaluz”, nuvele. 1980; „Marele șlem”, nuvele. 1980; „Anonim flamand”, povestiri. 1983; „Bal la Casa Ofițerilor”, un celebru roman, apărut în mai multe ediții, inspirat din realitatea Vâlcii; „Coline în soare”, roman. 1989. Și lista ar putea continua cu alte titluri de cărți valoroase, care ar merita retipărite de case de editură din țară sau traduse pentru a fi publicate peste hotare ”.

A fost distins cu două premii ale Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor şi nominalizat la premiul Academiei pentru romanul „Autoportret cu bască”.

Este cetaţean de onoare al judeţului Vâlcea.

Într-un interviu, cu ani în urmă, maestrul se mărturisea … Am scris câteva zeci de povestiri, dând viaţa unei bogate varietăţi de tipuri, de caractere. E greu de presupus că în spatele atâtor personaje cu totul diferite se află viaţa, experienţa şi viziunea despre existenţă a aceleiaşi persoane, autorul. Pe de altă parte – spun o banalitate – în fiecare proză putem să decelăm un gest, o preferinţă artistică, un tic, un automatism verbal sau o experienţă consumată aparţinând „făptaşului”, dar de aici până la autobiografie e o distanţă. Scrierile mele, redactate în bună parte la persoana întâi, n-au nici o legatură cu existenţa mea reală. Pur şi simplu, persoana întâi îmi vine mai la îndemână. Mă simt mai bine sub umbrela ei. 28,02, 2014, Constantin Mateescu: „Scriitorii autentici nu fac altceva decât să povestească destine”/ de Stelian Ţurlea.

Managerul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” ,conf. univ. dr. Remus Grigorescu…Discret, de o nobleţe sufletească aparte şi cu o formaţie culturală solidă, Constantin Mateescu şi-a închinat întreaga viaţă scrisului. Drept marturie stau cele peste 50 de volume de povestiri, romane, jurnale, eseuri, memorialistică şi teatru,ce i-au asigurat un loc de frunte în galeria scriitorilor români. Distinsul om de cultură a fost şi un prieten apropiat al Bibliotecii Judeţene ˮAntim Ivireanulˮ Vâlcea, instituţie pe care o vizita ori de cate ori avea prilejul şi în care şi-a lansat mai multe volume.Toate aceste momente unice, prilejuite de întâlnirile cu Domnia Voastră, vor rămâne vii în memoria bibliotecarilor vâlceni.

Zbor lin către stele, Maestre! Sincere condoleanţe familiei! ”

Biblioteca Județenă „Antim Ivireanul” Vâlcea